Tartă cu rabarbăr
Desert,  Rețete

Tartă cu rabarbăr și dulceață de căpșuni

Este început de mai și în piață a apărut deja rabarbărul. Rețete delicioase cu rabarbăr întalnim în Ardeal, în special în bucătăria săsească, unde tijele roșiatice, acrișoare și suculente ale acestei plante sunt folosite în compoturi, gemuri, siropuri, supe, sosuri și prăjituri. Inspirată din această zonă, rețeta de astăzi, tartă cu rabarbăr și dulceață de căpșuni, este una super-rapidă și facilă.

Tartă cu rabarbăr

Rabarbărul este o sursă foarte bună de vitamina K, vitamina C, calciu, potasiu, acid folic, de fibre, de antioxidanți, luteină, este un bun tonic, regenerator al funcției hepatice și reglator al tensiunii arteriale.   

Să vedem împreună cum obținem un desert fresh și aromat în cățiva pași.  

De ce avem nevoie:

–        un aluat de foietaj;

–        200 gr căpșuni congelate sau proaspete;

–        6 linguri de zahăr brun;

–        2 lingurițe de amidon;

–        suc de lămâie;

–        fulgi de ovăz;

–        5- 6 tije de rabarbăr;

–     vanilie.

Cum se face:

Curățăm tijele de rabarbăr și le tăiem după preferințe.

Punem două linguri de zahăr, o liguriță de amidon, amestecăm și le lăsăm puțin deoparte până ne ocupăm de dulceață de căpșuni.

Punem căpșunii într-o oală, îi stropim cu sucul de la o jumătate de lămâie, adăugăm 4 linguri zahăr brun, vanilia și puțină apă. Punem totul la fiert până încep să scadă. La final, adăugăm o linguriță de amidon de porumb și fierbem până se îngroașă.

Întindem aluatul și tăiem din margini cam un cm. Marginile le punem peste aluat, astfel încât să creăm o bordură. Punem aluatul într-o tava tapetată și îl înțepăm cu o furculiță.

Turnăm dulceață de căpșuni și o întindem peste blat. Deasupra aranjăm bucățile de rabarbăr, așa cum ne dictează imaginația😊

La final, ungem marginile cu zeama lăsată de rabarbăr și presăram peste ele, fulgi de ovăz sau fulgi de migdale.

Dăm tarta la cuptorul preîncălzit la 180 gr C, pentru aproximativ 25 de minute. Scoatem tarta din cuptor și o lăsăm să se răcească și o savurăm în tihnă.

Tartă cu rabarbăr
Tartă cu rabarbăr

Tartă cu rabarbăr

Poți încerca și tarta de ciocolată cu zmeură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *