Cartof zdrobit cu pesto de spanac, piure de țelină și morcov caramelizat
Prânz/ Cină,  Rețete

Cartof zdrobit cu pesto de spanac, piure de țelină și morcov caramelizat

M-am gândit că ți-ar fi de folos o rețetă ușor de făcut, cu ingrediente comune, dar a cărei farfurie finală să arate ca cea dintr-un restaurant cu pretenții. Da, știu că-ți face cu ochiul: cartof zdrobit cu pesto de spanac, piure de țelină și morcov caramelizat. Cheia acestui preparat constă în asocierea de arome și texturi diverse, diferite, dar deloc întâmplătoare.

cartof zdrobit cu pesto

Nu știu dacă ai încercat până acum piureul de țelină, dar ți-l recomand categoric: este aromat, cu o textură mai lejeră decât a celui clasic de cartof și, bonus, cu mai puține calorii. Țelina este bogată în fibre (ceea ce este benefic pentru tranzit), vitamine din grupul A,B,C (cu rol în creșterea imunității), minerale precum calciu, fier, potasiu, magneziu (care ajută la buna funcționare a sistemului nervos și a celui endocrin), substanțe antifungice și antibiotice care participă la neutralizarea radicalilor liberi.

Morcovul și spanacul – alte două ingrediente minune ale rețetei de astăzi – au și acestea proprietați deosebite, dar despre acestea vă voi povesti cu siguranță cu alte ocazii.

Să vedem în continuare, pas cu pas, ce trebuie să faci pentru un rezultat final woaw.

De ce ai nevoie:

pentru piureul de țelină:                                                               

  • o țelină mică;
  • doi cartofi;
  • o ceapă;
  • un păstrânac (opțional);
  • o cană de lapte vegetal;
  • o linguriță de ulei de cocos (opțional).

pentru morcovii caramelizați:

  • 500 gr morcovi;
  • o lingură de ulei de măsline;
  • o lingură de miere;
  • 200 ml stoc de legume (vezi cum să-l prepari aici: risotto cu spanac) sau apă;
  • o portocală;
  • un grapefruit (opțional).

pentru pesto de spanac:

  • 100 gr caju sau alte nuci (nucă românească, alune de pădure etc);
  • o jumătate de lămâie;
  • 2 căței de usturoi;
  • 500 gr spanac;
  • ulei de măsline;
  • sare, piper.

Ingredientele pentru cartofii zdrobiți, cât și instrucțiunile de lucru de gasești aici: Cartofi zdrobiți

Cum se face:

Curățăm legumele pentru piure și le punem la fiert în apă cu sare.

Curățăm morcovii, dacă sunt prea groși îi tăiem în jumătate și îi punem în tigaie la sotat, în uleiul de măsline. Amestecăm stocul de legume/ apa cu zeama de la o portocală și, optional de la un grapefruit, cu o lingură de miere și puțină sare.

morcov caramelizat

Punem sosul în tigaie peste morcovi, acoperim cu un capac și lăsăm la fiert aproximativ 20 de minute, până scade lichidul și morcovii sunt caramelizați.

morcov caramelizat

Pregatim pesto-ul. În cana unui blender punem sâmburii de caju, spanacul bine spălat și zvântat, usturoiul, sare, piper și zeama de lămâie. Blendăm la viteză mică și adăugăm ulei cât să lege sosul. Dacă dorim o consistență mai fluidă, putem adăuga apă.

pesto de spanac

Când legumele pentru piure sunt fierte, le transferăm într-un bol și le mărunțim cu blenderul de mână (blenderul vertical) până ce obținem o pastă fină. Adăugăm puțin lapte vegetal și opțional ulei de cocos, pentru a da cremozitate piureului și la final condimentăm după gust ( sare, piper).

Pe farfurie punem piure-ul, peste câtiva morcovi caramelizați, lângă așezăm un cartof zdrobit pe care îl stropim generos cu pesto-ul de spanac. Acum suntem pregătiți să uimim invitații !

Cartof zdrobit cu pesto de spanac, piure de țelină și morcov caramelizat

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *