Ramen vegan
E ceva timp de când mi-am propus să fac o rețetă de ramen, desigur în varianta vegană. Dar astăzi, o pungă cu 3 salate bok choy de un verde superb, m-au convins că nu trebuie să mai amân momentul…
Salata sau varza bok choy (sau pak choy) este o legumă din familia cruciferelor, bogată în vitamine (vitamina A, C), proteine, fibre și minerale (potasiu, fosfor, zinc), toate acestea avînd rol în buna funcționare a digestiei, prevenirea bolilor cardiovasculare si a degenerarilor musculare. De asemenea, glucosinolul si beta-carotenul prezente în această legumă reduc riscul de cancer. Prin conținutul redus de lipide și glucide, la care se adaugă aportul redus de calorii, varza bok choy este utilă în curele de slăbire.
Și uite-așa, plecând de la un bok choy cu-atâtea proprietăți benefice, și-adăugând alte ingrediente deloc mai prejos, ajungem la supa ramen, simbolul Japoniei culinare. Și așa și trebuie, căci ramenul este vestit prin faptul că este o mâncare foarte consistentă și hrănitoare.
De ce avem nevoie:
pentru stocul de legume:
- 3 cepe cu coajă
- 4 căței de usturoi cu coajă;
- 3 fire de ceapă verde;
- 4 cm ghimbir;
- 200 gr boabe de soia;
- 4 ciuperci;
- doi litrii de apă sau supă de legume.
pentru ramen:
- o cutie de tofu natur (de preferat simplu, nu în saramură)
- o salată bok choy;
- doi morcovi;
- un pachet tăiței de orez.
pentru sos:
- o lingură de pastă miso;
- o linguriță ulei de susan;
- o linguriță sos de soia;
- două lingurițe de sirop de agave;
- o linguriță oțet de orez.
Cantitățile sunt pentru 4 porții
Cum se prepară:
Prima dată ne ocupăm de stocum de legume.Tăiem toate ingredientele (ceapa și usturoiul le lăsăm cu coajă pentru un plus de gust) și le sotăm scurt în puțin ulei de măsline.
Adăugăm peste acestea doi litrii de apă sau supă de legume și lăsăm totul la fiert pentru aproximativ doua-trei ore. Putem completa cu apă din când în când.
Între timp, pregătim tofu și morcovii. Tăiem tofu în felii de aproximativ 1 cm. Morcovii îi curățăm și îi tăiem felii subțiri.
Într-un bol amestecăm miso, uleiul de susan, oțetul de orez, siropul de agave și sosul de soia, până se formează o cremă.
Încingem o tigaie si sotăm tofu pe fiecare parte, după care adăugăm două-trei linguri de sos și lăsăm tofu să se caramelizeze. Procedăm la fel și cu morcovii. Când sunt gata, îi scoatem pe o farfurie.
Preparăm tăițeii de orez conform instructiunilor de pe ambalaj.
Când stocul este gata îl strecurăm. Păstrăm ciupercile, pe care le tăiem felii și le stropim cu sos de soia.
În stocul de legume strecurat, adugăm după gust sare și sos de soia.
Tăiem salata bok choy și o lăsăm să se înmoaie în stocul de legume fierbinte.
Nu ne rămâne altceva de făcut decât să montăm farfuria. Deci…cu inspirație-nainte!
Eu am adăugat pe fundul farfuriei tăițeii de orez, peste care am pus salata, tofu, ciupercile și morcovii caramelizați. Am pus cu polonicul stoc de legume cât să acopere totul și apoi am presărat susan.
Tu aranjează-le cum te încântă. Căci da, supa asta se mănâncă și cu ochii J