
Snickers vegan (60% crud)
Întotdeauna am considerat batoanele gen Snickers un dulce super-concentrat și super-consistent; de mâncat nu când îți dorești un desert, ci când ți-e foame tare. Nu zic doar eu, ci însăși reclama : „You`re not you when you`re hungry. Don`t stop. Grab a snickers”.
Cum ar fi însă să ai acest power-baton dar într-adevăr cu proprietăți benefice aduse de ingrediente cunoscute, pe care le poți pronunța, și mai mult, crude (în proporție de peste 60%) și hrănitoare ? Ideal, nu ? Și încă nu ți-am vorbit despre gust…
Eu cred că cel mai bun Snickers îl poți face chiar tu, la tine acasa… Dificultatea de preparare o apreciez ca fiind medie, însă nu te demoraliza, căci rezultatul îți va depăși așteptările…
De ce avem nevoie
pentru „blat”:
- 130 gr migdale crude;
- 30 gr curmale fără sâmbure;
- 40 gr prune uscate;
- o linguriță de susan;
- 20 gr goji;
- o lingură de cacao.
pentru crema:
- 160 gr caju crud;
- 200 ml lapte cocos;
- 2 linguri sirop agave;
- o lingură ulei de cocos;
- o lingură unt de cacao.
pentru caramel:
- 120 gr curmale fără sâmbure;
- 50 ml lapte cocos;
- o lingură unt de arahide;
- un strop de sare de Himalaya;
- o lingură psyllium;
pentru ciocolată:
- 100 gr ciocolată neagră vegană;
- 50 ml lapte de cocos;
- 20 ml lapte vegetal (poate fi tot de cocos sau de migdale, de ovăz, orez, sau orice lapte preferi);
Mai avem nevoie de 150 gr arahide crude.
Cantitățile sunt pentru 10 batoane de aprox 100 gr.
Cum se face:
Pregătim o tavă cu inel detașabil; de preferat una de formă dreptunghiulară, pentru a putea porționa mai ușor batoanele. Punem pe fund o hârtie de copt și o prindem în inel.
Pentru a prepara blatul, punem într-un blender sau un robot cu lama S ingredientele uscate (migdalele, susanul, cacaoa), le mărunțim bine și apoi adăugăm ingredientele umede (curmalele, prunele și goji) și le mărunțim și pe acestea. Punem conținutul în tavă, întindem uniform, presând ușor.

Trecem la prepararea cremei. Întâi topim unul de cacao și uleiul de cocos pe bain-marie sau controlat, la temperatura de sub 38-40 grade C (eu folosesc Thermomix). Punem celelalte ingrediente într-un blender de mare putere și mărunțim până obținem o cremă fină. Adăugăm untul de cacao și uleiul de cocos topite și mai blendăm până se încorporează.
Turnăm crema peste blat și punem tava în congelator și o lăsăm până crema se întărește puțin, pentru a putea întinde caramelul.

Prăjim puțin într-o tigaie arahidele și adăugăm un strop de sare de Himalaya.

Pentru caramel punem toate ingredientele în blender și le mărunțim până obținem o consistență omogenă.

Scoatem tava din congelator, punem caramelul și îl întindem uniform.

Punem arahidele deasupra și reintroducem tava în congelator până pregătim ciocolata.

Topim ciocolata pe bain- marie sau la Thermomix, împreună cu laptele de cocos și laptele vegetal.

Turmăm ciocolata în tavă peste compoziție.

Lăsăm Snickersul să se odihnească câteva ore (4-5 ore) sau peste noapte la congelator. Când îl scoatem din tavă îl tăiem sub formă de batoane și îl păstrăm la congelator.

Încearcă și tarta cu ciocolată și zmeură sau rulada raw cu nucă.

Tacos cu salsa de avocado

Pita cu usturoi la tigaie
S-ar putea să-ți placă și

Tartă cu pesto de busuioc și roșii
3 iunie 2020
Chilli cu fasole roșie și soia ( chilli sin carne)
8 noiembrie 2021
6 comentarii
Daniela
Buna ! imi poti spune, te rog daca laptele de cocos folosit la aceasta reteta, este laptele de cocos din conserva ?
The colors of cooking
Buna! Da, am folosit laptele de cocos din conserva.
Daniela
Multumesc ! am sa incerc reteta , arata foarte bine si presuopun ca e gustoasa dupa ingredientele folosite 🙂
ANDA
Salut! Nu se lasa crema de cocos? Sta la temperatura camerei? Mersi!
The colors of cooking
Buna. Crema de cocos dupa ce o torni in tava, trebuie pusa la congelator pentru 20- 30 de minute pana se intareste, apoi pui caramelul.
Pingback: