Veggieburger cu avocado și salsa de roșii
Veggieburger-ul este un preparat foarte solicitat și apreciat de către clienții bistroului nostru, fie că sunt vegani sau nu. Cred că secretul succesului acestuia, dincolo de calitatea ingredientelor, constă în faptul că este 100% home-made: chifla, chifteaua, sosurile, toate sunt preparate în bucătăria noastră.
Astăzi vreau să-ți arăt cum să faci un burger de nota 10, simplu, rapid și din ingrediente accesibile.
De ce avem nevoie:
pentru chiftea:
- o conservă de fasole roșie;
- două cepe verzi sau o ceapă roșie;
- un cățel de usturoi;
- o linguriță de boia afumată;
- o linguriță de cimbru uscat;
- două linguri de ulei;
- două linguri de pesmet;
- sare, piper – după gust;
- fulgi de porumb;
pentru salsa:
- o roșie mare;
- o ceapă roșie;
- un mango mic;
- pătrunjel;
- un ardei iute;
- sare, piper și suc de lămâie;
pentru crema de avocao:
- doi avocado;
- un fir de ceapă verde;
- Sare, piper si suc de lamaie
De ce mai este nevoie:
- 4 chifle;
- salată verde.
Cantitățile sunt pentru 4 veggieburgeri.
Cum se prepara:
Prima data pregătim chifteaua de fasole roșie. Adăugăm în robotul de bucătărie cu lama s, ingredientele pentru chiftea și mixăm bine până se formează un aluat.
Scoatem aluatul și formam patru chiftele pe care la dăm prin fulgi de porumb puțin pisați.
Punem chiftelele la cuptor pentru 10 minute la 180 grade.
Cât timp se coc chiftelele pregătim salsa de roșii și crema de avocado.
Curățăm avocado, îl pisăm bine cu o furculiță și îl amestecăm cu ceapa tăiată mărunt și condimentele ( găsești rețeta aici)
Pentru salsa, tăiem roșia și o curățăm de pulpă. Tăiem roșia și restul ingredientelor mărunt si le amestecăm cu condimentele.
După ce chiftelele sunt gata, putem asambla burgerii.
Tăiem chiflele în jumătăți și le ungem cu cremă de avocado. Adaugăm salata verde și salsa de roșii.
Punem chiftelele de fasole roșie și încă un strat de salsa. Acoperim cu celelalte jumătăți de chifle.
Veggieburgerii sunt gata de savurat!
Un comentariu
Pingback: