negresă cu sfeclă roșie
Desert,  Rețete

Negresă cu sfeclă roșie și cremă de banane

Foarte populară printre gospodinele noastre, negresa este una dintre prăjiturile nepretențioase și ușor de preparat. Rețetele sunt de la cele mai simple, la cele mai fanteziste. Rețeta mea, Negresă cu sfeclă roșie și cremă de banane, este una vegană, în care am încercat să reduc cantitatea de zahăr, fie și el brut sau de cocos, prin înlocuirea acestuia cu alt ”dulce” natural: cel din sfecla de zahăr, cel din banană, cel din curmală.

negresă cu sfeclă roșie

Cu siguranță cei mici vor fi încântați de acest desert. Pentru cei foarte mici, puteți înlocui cacaoa cu carob. De asemenea, cei care nu folosesc făină albă, pot utiliza făină intermediară sau integrală sau făină de ovăz, însă blatul va crește mai puțin și va fi mai umed.

De ce avem nevoie

pentru partea uscată:

  • 210 gr făină;
  • 120 gr zahăr brut sau de cocos;
  • 30 gr carob;
  • 20 gr cacao;
  • 12 gr semințe de chia măcinate;
  • 1 praf de copt;
  • o linguriță de bicarbonat de sodiu.

pentru partea umedă:

  • 200 gr piure de sfeclă roșie;
  • o banană mare;
  • 65 gr ulei;
  • 50 ml lapte vegetal.

pentru cremă:

  • 2 banane;
  • 30 gr semințe caju;
  • 30 gr curmale;
  • vanilie;
  • 2 linguri de cacao.

Cum se face:

Spălăm și decojim sfecla roșie, o tăiem bucățele și o punem la fiert.

Până când fierbe sfecla roșie, amestecăm într-un bol toate ingredientele pentru partea uscată a aluatului.

Când sfecla roșie este fiartă (este moale), o punem în cana unui blender, împreună cu banana, uleiul și laptele vegetal, și mixăm până când compoziția seamănă cu un piure.

piure de sfeclă

Adăugăm încet piureul de sfeclă peste amestecul de ingrediente uscate, și amestecăm ușor până când se formează un aluat omogen.

aluatul pentru negresă

Punem aluatul în tavă și îl dăm la cuptor aproximativ 15- 20 de minute la 180 gr C.

punem aluatul in tavă

Negresa este coaptă atunci când suprafața ei este uscată iar interiorul este încă destul de moale.

Scoatem negresa, o lăsăm la răcit și ne ocupăm între timp de cremă.

Punem în cana unui bleder, bananele, sâmburii de caju, curmalele, vanilia, cacaoa și mixăm totul până obținem o cremă fină.

ingrediente cremă de banane

Când aluatul este complet răcit, întindem crema peste negresă cu sfeclă roșie.

negresă cu sfeclă roșie

La servire, putem orna cu fructe (zmeură, afine, căpșuni etc).

negresă cu sfeclă roșie

Puteți încerca si checul cu banane sau checul cu banane și afine.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *