Pate de semințe cu leurdă
Îmi saltă inima de bucurie primăvara printre atâtea verdețuri… parcă nuanțele, mirosurile și gusturile acestea crude mă revigorează și încarcă de energie pentru tot anul… Sfatul meu este să le exploatăm la maximum: nici o masă fără verdețuri! Astăzi îți propun o rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă și sănătoasă: pate de semințe cu leurdă.
Leurda este, fără-ndoială, una dintre vedetele sezonului. Și pe bună dreptate, căci este bogată în vitamine (vitamina A, vitamina C), minerale (calciu, fier, fosfor), având efecte depurative, detoxifiante, antiseptice, antivirale, antimicrobiene, antihipertensive, bronhodilatatoare, expectorante, antitumorale, imunodilatatoare și lista poate continua…
De ce avem nevoie:
- 300 g semințe de floarea soarelui;
- 2 legături de leurdă (dacă doriți un gust mai pregnant de leurdă puteți pune mai multă);
- ulei de măsline sau orice alt ulei preferat;
- o lingură de drojdie inactivă;
- zeamă de lămâie;
- sare.
Cum se face:
Lăsăm semințele de floarea soarelui la hidratat peste noapte.
A doua zi scurgem semințele de apă și le punem în cana unui blender puternic.
Adăugăm leurda, uleiul, drojdia și mixăm totul până obținem o pastă omogenă.
După gust, punem zeamă de lămâie și sare.
Pateul este gata!
Pate de semințe cu leurdă
Pune-l într-un recipient de sticlă, cu capac. La frigider rezistă foarte bine câteva zile.
5 comentarii
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: