Mac and cheese vegan
Ce-ți vine în minte când spui mac and cheese? Desigur: sos cremos, brânză cheddar și macaroane. Nu cred că nu ai făcut acest fel de mâncare, mai ales dacă ai copii…
Ei bine, astăzi îți voi arăta cum poți obține același gust, însă cu ingrediente 100% vegetale și naturale. Voi folosi paste de porumb, pentru că sunt ușor digerabile, de aceea sunt indicate copiilor, și fără gluten, fiind potrivite pentru persoanele care prezintă diverse alergii sau intoleranțe.
De ce ai nevoie:
- o ceapă;
- un morcov;
- 2 cartofi;
- 50 gr caju;
- 50 gr drojdie inactivă;
- sare, piper, boia dulce;
- suc de lămâie;
- 500 gr paste de porumb (eu am folosit penne, dar merg perfect si alte paste, în special fusilli).
Cum se face:
Mărunțim legumele și le punem la fiert.
Punem și pastele la fiert, conform intrucțiunilor de pe ambalaj
Când legumele sunt fierte, le punem în cana unul blender împreună cu sâmburii de caju, drojdia inactivă, sare, piper, boia dulce, suc de lamaie (după gust) si o parte din apa în care au fiert legumele. Mixăm până devin o cremă galbenă groasă. Dacă simți nevoia, poți adăuga o linguriță de ulei de cocos, dar eu prefer fără, căci uleiul din sâmburii de caju dau suficientă grăsime. ”Sosul de brânză” este gata.
Scurgem pastele de apă, turnăm peste ele sosul și le amestecăm.
Simplu și delicios!
Dacă vă plac pastele, puteți încerca și spaghetele cu sos de linte verde.
3 comentarii
Pingback:
Pingback:
Pingback: