Tort de morcovi (carrot cake)
Fac cu plăcere acest tort; este unul dintre preferatele soției mele. Blatul consistent și foarte aromat se îmbină de minune cu crema fină și fresh. Deși iese din linia clasică a torturilor pentru evenimente, consider că se potrivește oricărei ocazii. Îți promit că vei fi la înălțime! Iar dacă dorești o variantă vegană pentru acest tort de morcovi, o găsești aici.
De ce avem nevoie:
pentru blat:
- 250 g făină;
- 2 lingurițe scorțișoară pudră;
- 150 g zahăr brun sau de cocos;
- 130 ml ulei;
- 3 ouă;
- 100 ml lapte;
- 300 g morcovi cruzi rași;
- jumătate de linguriță ghimbir pudră;
- jumătate de linguriță cuișoare pudră;
- un vârf de linguriță nucșoară pudră;
- puțină sare;
- o linguriță extract de vanilie sau esență;
- 1 linguriță praf de copt;
- 1 linguriță bicarbonat sodiu;
- 80 gr nucă mărunțită.
pentru crema de brânză:
- 400 g cremă de brânză;
- 200 g mascarpone;
- 120 g unt moale;
- 100 g zahăr pudră;
- 2 lingurițe extract de vanilie;
- o linguriță coajă de lămâie.
Cum se prepară:
Incălzim cuptorul la 180 gr C și ne ocupăm de blat.
Într-un bol adăugăm făina împreună cu sarea, praful de copt și bicarbonatul de sodiu. Adăugăm condimentele (scorțișoara, ghimbirul, cuișoarele, nucșoara si zahărul vanilat) și amestecăm cu un tel.
În alt bol amestecăm ouăle cu zaharul și uleiul, apoi amestecăm bine cu un tel până devine omogen.
Turnăm compoziția uscata peste compoziția lichidă și amestecăm bine.
După ce s-a format un aluat, adăugăm laptele.
Morcovii îi dăm pe răzătoarea mică și îi scurgem bine de lichid, apoi îi adăugăm în aluat împreună cu nucile.
Amestecăm bine până se formează un aluat.
Tapetăm două tăvi (de aceeași dimensiune!) cu hârtie de copt și vărsăm în acestea compoziția, în mod egal.
Punem tăvile la cuptor pentru aproximativ 20- 25 de minute.
Când sunt gata, le lăsăm să se răcească și ne ocupăm de cremă.
Pentru cremă, amestecăm cu mixerul crema de brânză, mascarpone-le, untul la temperatura camerei, zahărul pudra, coaja de lămâie și extractul de vanilie, până se formează o cremă fină.
Cu un cuțit lung tăiem cele două blaturi, fiecare în jumătate, astfel încât vom obține 4 straturi de blat. Întindem crema pe primul blat, deasupra punem alt blat, și tot așa pâna suprapunem toate blaturile. Punem cremă și deasupra tortului și pe margini.
Ornăm după plac și pricepere.